ANPCR
Stiri
Prima pagina

Eugen Băjenaru: Nu recomand nimănui să facă o ciupercărie cu bani împrumutați de la bănci


11 Sep, 13:11
Eugen Băjenaru: Nu recomand nimănui să facă o ciupercărie cu bani împrumutați de la bănci În opinia liderului ANCPR, dacă acum 10 ani afacerile cu ciuperci puteau crește ușor, într-un ritm nu foarte alert, în momentul de față, dacă potențialul investitor nu intră „tare” în piață, ca un jucător important, „se pierde pe drum”. Cum subvenții pentru ciupercari nu mai sunt din 2010, iar suma minimă pentru a juca o carte serioasă în piață depășește cu ușurință 250.000 de euro, banii băncii ar putea reprezenta o soluție pentru ambițioși. Greșit, este de părere Eugen Băjenaru.

Afaceristul, co-proprietar al Euromix Impex SRL și președinte al Asociației Naționale a Producătorilor de Ciuperci din România (ANCPR), nu recomandă nimănui să facă o ciupercărie pe banii băncii. „Niciodată”, spune cu gravitate în glas Băjenaru.

Într-un interviu acordat publicației Recolta.eu, șeful ciupercarilor a spus că banii nu reprezintă totul în acest business dur, chiar dacă vorbim de minimum un sfert de milion de euro investiții. Secretul, spune el, constă în apropierea de un tehnolog capabil să „țină pe umerii săi afacerea”, tehnolog plătit uneori cu salarii de directori de companii mari.

Din păcate însă, acești specialiști, tehnologi în cultivarea ciupercilor cum îi denumește Băjenaru, își cunosc potențialul și fie au deja businessul lor, fie i-au scos din cărți pe investorii inițiali. Cum sistemul nostru de învățământ scoate pe bandă rulantă orice altceva decât ceea ce se cere în piață, tehnologii sunt... de aur.

„Nici măcar la Agronomie, în momentul de față, nu există un curs, măcar unul semestrial sau anual, menit să pregătească oameni specializați pentru meseria de tehnolog în cultura ciupercilor”, a spus ciupercarul.

N-avem tehnologi îndeajuns de mulți, n-avem bani produși pe forțe proprii, n-avem compost de calitate, n-avem subvenții. Cam astea sunt durerile cu care se confruntă majoritatea ciupercarilor, bineînțelesă excluzându-i pe cei care și-au dobândit independența urmând un model de business de succes, făcut la timpul lui.

Mai multe despre lumea ciupercarilor, în cele ce urmează.

Recolta.eu: Oricine dorește să investească într-o ciupercărie, își poate angaja un tehnolog, un specialist, astfel încât să nu falimenteze în scurt timp?

Eugen Băjenaru: Da, oricine. Condiția este însă să poată găsi disponibil un astfel de tehnolog pentru a-l putea angaja. Specialiști, tehnologi în producerea ciupercii sunt foarte puțini. Piața este însă plină de manageri care pot doar să conducă o activitate, indiferent de ce natură ar fi aceasta. ASE-ul produce astfel de oameni pe bandă rulantă.

Managerul unei ciupercării trebuie să aibă în spate un foarte bun tehnolog, unul care să fie capabil să scoată producție de pe urma investiției făcute în spatele banilor.

Recolta.eu: De ce sunt atât de puțini astfel de specialiști? Nu există cursuri de specialitate?

E.B.: Cursurile vin, în principiu, cu niște informații, la început minimale, de organizare a afacerii și cu anume cunoștințe legate de felul în care este procurată materia-primă, tehnologia de producție ș.a.m.d. Experiența în producerea de ciuperci ține de școală, de capacitatea de a avea în spate un număr de cicluri efectuate, cicluri de producție în funcție de faza compostului (II sau III), de gradul de incubare al său, dacă vreți. Cunoștințe solide în creșterea ciupercilor pot fi dobândite numai după mulți ani de practică, adică în peste peste 400-500 de cicluri de producție care se succed săptămânal dacă vorbim de o ciupercărie cu producție medie. Un tehnolog de bun simț, recunoscut ca foarte bun specialist îmi spunea că și acum invață, lucrand pe composturi care se schimbă permanent.

În opinia mea, cei mai buni producători de ciuperci din România, capabili să nu dea în gard cu firma, sunt cei care, la un moment dat, au fost cei mai buni tehnologi. Mulți dintre ei au lucrat în Ungaria, unde acum vreo 20 de ani, ciupercăria din jurul Budapestei era foarte dezvoltată. Au devenit tehnologi foarte buni, apoi au venit la noi și au implementat în România o afacere pe care au putut s-o conducă și ca tehnologi, și ca manageri, în cunoștință de cauză. Cam astea ar fi motivele pentru care nu există atât de mulți tehnologi disponibili pentru a fi angajați.

Recolta.eu: Care este suma minimă, disponibilă pentru a fi investită într-o ciupercărie?

E.B.: Toată lumea este interesată care este suma minimă cu care se poate începe această activitate. Eu am avansat, de cele mai multe ori, sume cu care anumite persoane nu au fost de acord, pentru că li s-au părut mari.

Sumele pe care eu le avansez, de cele mai multe ori, sunt cele care se plătesc atunci când se recurge la un specialist capabil să construiască. Foarte multă lume, eu însumi chiar, atunci când am început, cu zece ani în urmă, am construit împreună cu asociatul meu o ciupercărie pe forțe proprii.

Însă, dacă acum 10 ani se mai putea face ceva și se putea crește ulterior, în momentul de față, dacă nu intri tare în sector, în producție, ca un jucător important, te pierzi pe drum. Și asta din cauză că ciupercarii mari vor încerca să-ți închidă căile de dezvoltare, astfel încât ei să-și poată menține piețele de desfacere. Iată capitalismul în modalitatea lui de exprimare cea mai deschisă, dacă vreți.

Este bine să se țină cont de lucrurile acestea, pentru că investiția, indiferent de cifrele pe care le avansăm, este mare, iar banii investiți în sectorul ciupercăriei nu se recuperează decât prin producție. Nu pot să duc investiția până la capăt, după care sa o vând. Nimeni nu cumpără investiții la cheie. Toată lumea vrea să și le construiască în speranța unor costuri mai mici.

Ca să avansez o sumă, ar trebui să am un standard. Adică ce înseamnă o ciupercărie mică, una medie sau mare? În general, standardul în ciupercărie este secția de producție, camera de producție și acest standard se învârte în jurul unei capacități de compost de 22 de tone.

Recolta.eu: De ce 22 de tone neapărat?

E.B.: Pentru că aproximativ 22 de tone pot fi transportate pe un camion, de la fabrica de compost către ferma de producție. În momentul în care îți sostește camionul în fața porții, ai posibilitatea să introduci compostul într-o cameră capabilă să exploateze la un singur ciclu 22 de tone de compost sau pe multiplu de 22 de tone. Există ferme mari care au capacități de producție de 40 de tone sau de 44 de tone.

Pentru a face o unitate de producție de aproximativ 22 de tone, este nevoie fie de un teren pe care să se înceapă o construcție de la zero, fie un spațiu vechi disponibil pentru a fi reabilitat, modificat, structurat în așa fel încât să se plieze pe necesarul producției de ciuperci.

Aici intervin costurile. Dacă o fac de jos, trebuie să găsesc soluția cea mai bună. Există soluția panourilor sandwich, cea cu acoperiș circular, sunt fel de fel de posibilități care, în cele din urmă, țin de tehnologie.

Nu cred că se poate face de la sol și până la cheie o astfel de structură care să fie funcțională cu mai puțin de 50.000 – 60.000 de euro. (...) Dacă vorbiți cu un specialist, acela vă poate oferi o plajă mai mare de prețuri, pentru că el poate scoate sau introduce, din punct de vedere tehnologic, niște facilități pe care un potențial ciupercar să le poată folosi sau nu, în funcție de capacitatea financiară la îndemână.

Recolta.eu: Pe banii cui este indicat să faci o ciupercărie? Pe forțe proprii sau cu banii băncii?

E.B.: În niciun caz pe banii băncii. Niciodată. Și asta din cauză că, în situația în care productivitatea sau lipsa capacității de vânzare îl împiedică pe ciupercar să facă profit la sfârșitul ciclului , nu va putea restitui băncii împrumutul sau împrumuturile făcute.

La un moment dat, mi-am pus întrebarea dacă pe schema fond structural (care îmi susține 50 la sută din investiție) cu 30% împrumut de la bancă și 20 forțe proprii lucrarea este viabilă. Vă pot spune că, în anumite situații, având în vedere dobânzile, respectiv gradul de îndatorare al celui care ia creditul către bancă, costurile devin atât de mari în momentul în care investiția se întinde pe un termen lung, încât dobânzile ajung să fie la fel de mari ca și sumele pe care le-am primit de la Uniunea Europeană.

Practic, acest beneficiu al fondurilor europene se anulează în situațiile în care cei care pornesc afacerea, nu o fac din perspectiva unui cunoscător. Ajung astfel să piardă și fondurile, și banii pe care i-a investit din buzunar, și garanțiile pe care le-au adus în schimbul banilor băncii. Și vă vorbesc din experiență. Au fost suficient de multe cazuri pe care le cunosc. Dar pentru a vă răspunde la întrebare, o sumă inițială pentru o ciupercărie decentă depășește 250.000 de euro.

De ce spun asta – acest sfert de milion de euro îi este necesar unui potențial investitor pentru a putea pleca cu trei-patru secții, astfel încât să devină, chiar și pe un areal limitat, un jucător important. Adică să poată, în momentul în care se adreseează unui potențial cumpărător, fie prin capacitate și prin calitatea ciupercii pe care o vinde, să dea la o parte un vânzător deja existent.

Recolta.eu: Vorbim de-o singură școală de ciupercari în România?

E.B.: Este singura funcțională, de-a lungul vremii. Din câte știu eu, nici nu a existat o altă astfel de școală de ciupercari și tot din informațiile pe care le am, nici măcar la Agronomie, în momentul de față, nu există un curs, poate chiar un curs semestrial sau anual care să pregătească oameni specializați pentru meseria de tehnolog în cultura ciupercilor. Putem totuși aminti cursurile ținute periodic de dr. Ioana Tudor, bun prieten al asociației noastre.

Ciupercarii caută tehnologi bine pregătiți și, în continuare, piața duce lipsă de astfel de oameni. Din acest motiv, cei care au potențial financiar, preferă să aducă tehnologi din străinătate. Sunt câțiva tehnologi, unii dintre cei mai buni în România, care au fost relocați din Ungaria.

Compost unguresc și turbă românească... procesată tot de unguri

Recolta.eu: Care este povestea din spatele compostului importat din Ungaria?

Eugen Băjenaru: În momentul de față, afacerile cu compost reprezintă pentru România un export permanent de valută. Plătim la extern compost, plătim la extern pământ de acoperire, acel casing soil și, de multe ori plătim în afară inclusiv transportul. Și asta din cauză că cei mai eficienți și cei mai buni transportatori sunt selectați de producătorii de compost de acolo și trimiși în mod direct cu marfa la noi.

Sunt însă și ciupercari care și-au cumpărat propriile camioane și își aduc compostul cu mașinile proprii, pentru că transportul compostului reprezintă o parte esențială a costurilor legate de producerea ciupercilor.

Recolta.eu: Se mai primesc subveții pentru producția de ciuperci de consum?

E.B.: Din punctul acesta de vedere, sectorul de ciuperci este, în momentul de față, vitregit la maximum. În agricultura românească, el este singurul sector total nesubvenționat. Niciun fel de sprijin, niciun fel de ajutor, în ciuda eforturilor noastre, ale Asociației, de a-i convinge pe cei din Ministerul Agriculturii că nu se poate ca cineva să fie atât de uitat de soartă, încât să nu primească nimic.

Singurul ajutor pe care ciupercarii l-au primit a fost în perioada 2007 – 2010, atunci când banii care au venit, au fost nu de la Uniunea Europeană, ci de la Guvernul României, sub forma unui ajutor de stat, de 80 de bani pe kilogram, dar care a fost substanțial. Noi, cei din Asociație, ne-am luptat ca acest ajutor să fie primit de către toți ciupercarii, fie că făceau sau nu parte din ANPCR. Inițial, fondurile au fost de patru milioane de lei pe an, după care s-au mărit până la nivelul la care toate cererile depuse pentru subvenție au fost onorate.

După momentul acela, singurii bani pe care ciupercarii i-au mai primit, au fost din fondurile europene, pe SAPARD și PNDR, pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole pe Măsurile 121 si 123 și pentru grupurile de producători (comercializare și marketing). Din păcate, acest ultim sprijin nu prea ne-a fost de mare ajutor, din cauză că, în ciuperării, nu există niciun grup de producători. Motivul este simplu și a fost evocat inclusiv de către Laurențiu Baciu, președintele LAPAR – unde sunt doi producători asociați, deja sunt prea mulți.

O explicație a acestei stări de fapt ar fi aceea a existenței unei imagini deformate a sectorului, care pare unul mic, cu producții de neluat în seamă. România produce însă, în momentul de față, cantități substanțiale de ciuperci. Eu estimez o cantitate totală de ciuperci produsă care atinge chiar și cifra de 20.000 de tone anual. În acest angrenaj de producție sunt prinși peste 100 de producători, unii dintre ei foarte importanți (circa 10-20 la sută – n.r.).

Recolta.eu: Ce cantitate de ciuperci consumă românii și care este soiul preferat al lor?

E.B.: Potrivit statisticilor noastre, românii consumă circa un kilogram de ciuperci pe an, de persoană, iar preferata conaționalilor noștri este ciuperca Champignon (Agaricus bisporus). Acest lucru nu înseamnă că ciuperca Pleurotus este mai prejos. Ba dimpotrivă. Din punct de vedere al elementelor conținute, Pleurotus este o sursă mult mai bogată de vitamine și de oligoelemente. Însă, se pare că Champignonul, ciuperca Agaricus, este pretabilă la mai multe rețete și, atunci, românul o consumă mai ușor. Cred că, în momentul de față, la 10 kilograme de Champignon, dacă se vinde un kilogram de Pleurotus.

Cu toate acestea, am observat în cadrul asociației că sectorul de producție Pleurotus este în dezvoltare. Și m-a bucurat acest fapt. Dacă prețul la Pleurotus, pe fondul competitivității, ar mai scădea un pic, poate că și acest soi de ciupercă ar deveni mai atractivă.

Recolta.eu: ANCPR-ul i-a ajutat pe ciupercari să răzbească în sector?

E.B.: Vă dau numai exemplul perioadei în care au fost alocate subvenții acestui sector. Dacă nu era ANPCR-ul, entitate care să facă demersuri pe lângă MADR, astfel încât toți ciupercarii să primească banii, poate că mulți dintre producători ar fi fost lipsiți la momentul respectiv de acele resurse.

În plus, ANCPR-ul este consultată de fiecare dată când sunt probleme de legislație, pentru că nu este un sector prea bine cunoscut, iar adaptarea normativelor la nevoile domeniului, toate demersurile și toate încercările de optimizare a activității în acest sector, nu se pot face fără feed-back, fără informația care vine de la noi.

Scopul principal al asociației este reprezentarea, susținerea și apărarea intereselor legitime ale membrilor în relațiile cu autoritățile publice, centrale și locale, cu sindicatele și cu alte persoane juridice de drept public sau privat, precum și promovarea unei imagini favorabile a asociației și a producătorilor pe plan național și internațional.

Un alt scop este reprezentat de realizarea unui dialog permanent cu Parlamentul, Guvernul Romaniei și organizațiile sindicale la nivel național pe probleme de interes economic general, inclusiv prin participarea la elaborarea proiectelor de acte normative care privesc activitățile din sfera de interes a ANCPR.

sursa: www.recolta.eu 

Galerie Foto



Prima pagina